Alimentația corectă a preșcolarului

Copilul are nevoie de o alimentație foarte variată care să îi asigure necesitățile nutritive pentru o creștere armonioasă și o dezvoltare corectă a sistemului osos și a creierului.

Nutriția copilului trebuie să respecte piramida alimentelor:

- La baza piramidei se afla cerealele: pâinea integrală, cerealele integrale (nu cele pentru copii, ci cele simple, obținute prin strivirea boabelor de cereale, eventual musli), fulgii de porumb. Acestea au un conținut bogat în fier, fibre, vitamina A și vitamine din complexul B, precum și glucide de foarte buna calitate, cu absorbție lentă, ce asigură o doză mare de energie pentru copii.

Atenție: cerealele trebuie consumate cu o cantitate mare de lichide pentru a avea aceste efecte (cu lapte sau dacă se consumă sub formă de pîine, atunci copilul trebuie sa bea DUPĂ masă una-două căni de lichide: ceai, lapte, suc de fructe și legume etc.). Se recomandă minim o porție de cereale cu lapte sau iaurt pe zi (adăugați fructe ca micuții să le poată consuma: banane, portocale, struguri etc.).

- Apoi urmeaza fructele și legumele, bogate în vitamine și minerale.Se recomandă minim 5 legume pe zi (un morcov, un ardei, legume rase, salată, legume cu biscuți pisați etc) și 5 fructe (eventual le puteți face suc dacă micuțul nu le consumă ca atare, avînd grijă să îi dați și pulpă, de exemplu amestecată cu biscuiți.

- Următoarea treaptă a piramidei este reprezentată de proteine: carne slabă, pește, ouă, lactate, brînzeturi, legume uscate – acestea fiind totodată bogate și în fier, calciu, vitamina D și aminoacizi esențiali. Se recomandă ca la cel puțin două mese copiii să consume proteine.

- În varful piramidei regăsim grasimile, care trebuie consumate cel mai puțin: uleiurile, semințele, alunele, carnea grasă, iar mezelurile sau alimentele care conțin grăsimi în exces ca untul de exemplu ar trebui consumate extrem de rar de copii. Mîncărurile prăjite trebuie excluse cu desăvîrșire.

Practic micuții își iau grăsimile din uleiurile din preparatele gătite, din pește, din salatele cu ulei, smîntînă, lactatele grase, dar și din carne. Zahărul și alimentele dulci (dulciurile) se găsesc tot în vîrful piramidei, deci trebuie consumate cu măsură.

Puteți folosi mierea pentru îndulcirea băuturilor pentru copii, evitînd zahărul.

www.copilul.ro

De ce trebuie să citim poveşti copiilor?

Toată lumea ştie că le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, dar rolul lor este mult mai important: contribuie la formarea unui sistem de valori. Până şi pasajele cu violenţă îl ajută pe copil să înţeleagă mai bine lumea ce-l înconjoară. 
Cele mai îndrăgite cărţi sunt, cu siguranţă, cele de poveşti. Toată lumea le-a răsfoit în copilărie, împreună cu părinţii sau bunici, apoi au fost buchisite, încet-încet, de şcolari, pentru ca ajunşi la maturitate să le citim copiilor şi nepoţilor. „Dar ne-am întrebat vreodată cât de valoroase sunt aceste poveşti?”. 
Dezvoltă imaginaţia şi gândirea
Cu ajutorul poveştilor, copiii îşi dezvoltă atât imaginaţia, creativitatea, cât şi simţul estetic. Dar, de asemenea, poveştile au un rol important şi în dezvoltarea limbajului şi a gândirii, căci cel mic aude cuvinte şi expresii noi, face cunoştinţă cu noţiuni noi. 
„În jocul de rol, specific vârstei mici, copiii imită personajele preferate. Deseori se identifică cu prinţesele sau cavalerii care se luptă cu dragonii sau cu alte personaje negative. Este important să citim copiilor poveşti, astfel le facilităm să îşi creeze propria imagine despre personaje. Un alt beneficiu al citirii poveştilor îl constituie faptul că părintele este lângă copil, contribuind astfel la consolidarea relaţiei părinte-copil, oferindu-i timpul preţios pe care îl acordăm din ce în ce mai puţin copiilor noştri, dar de care au nevoie din ce în ce mai mare”.
Nu săriţi peste fragmentele violente!
Cel mai uşor la vârsta mică copiii învaţă prin şi cu poveşti, susțin specialiștii. 
„Învaţă astfel comportamente precum competiţia şi cooperarea, empatia şi altruismul, descoperă valori precum dreptatea, cinstea, responsabilitatea. Poveştile transmit o anumită tipologie arhitipală de comportament, care se transmite din generaţie în generaţie”.
Şi, tocmai pentru că descoperă valorile, este bine să nu săriţi peste fragmentele pe care le consideraţi ca fiind „violente” sau cu elemente de agresivitate: „vânătorul cu cuţitul în mână care vrea să o ucidă pe Albă ca Zăpada, mama vitregă care se transformă într-o babă hâdă, lupul care cade în groapă şi apoi arde în foc, etc”. 
„Copiii oricum percep altfel lucrurile, prin prisma experienţei lor şi a imaginaţiei lor. Ei percep lucrurile aşa cum sunt! Vor înţelege mai uşor că răul este pedepsit, că binele, chiar dacă trece prin multe încercări, este răsplătit. Personajele, care la început sunt respinse, blamate şi nedreptăţite, cunosc o transformare şi devin frumoase, bogate şi apreciate, demne de respect şi un bun model comportamental”.
Au rol terapeutic
De asemenea, poveştile pot fi folosite cu scop terapeutic, atunci când doriţi să-i ajutaţi pe cei mici să gestioneze anumite situaţii. 
„Unui copil timid îi putem citi povestea «Răţuşca cea urâtă» sau «Prâslea cel voinic şi merele de aur» şi putem discuta despre ce i s-a întâmplat personajului principal”.
Iată de ce este important să citiţi poveşti împreună cu copiii, pentru a vă bucura de toate beneficiile lor, pentru a fi mai aproape de cei mici şi chiar pentru a retrăi clipele plăcute din copilărie.
Câteva recomandări pentru “povestitori”, cei care le citesc poveşti copiilor: 
1. Alegeţi împreună cu copilul cartea pe care o veţi citi. Dezvoltă copilului sentimentul de control, părinţii oferind acestuia un context adecvat şi plăcut de exersare. 
2. Crearea unui obicei/a unei rutine. Această obişnuinţă, păstrată cu consecvenţă, oferă copilului predictibilitate. 
3. “Faceţi” vocile personajelor, daţi-i fiecărui personaj o voce. Stimulează imaginaţia copiilor, crează o atmosferă care-i “prinde” pe copii. 
4. “Faceţi” chipurile/figurile personajelor, mimaţi diferite expresii emoţionale. Reprezintă o modalitate prin care copiii învaţă să recunoască emoţii şi să le asocieze unei expresii. 
5. Variaţi ritmul şi volumul vocii de-a lungul poveştii. Copiii vor învăţa şi descoperi cum îşi pot modula vocea şi adapta în funcţie de situaţie (lucru util atunci când îi învăţăm pe copii diferenţa dintre “vocea de interior” şi “vocea de exterior”). 
6. Mimaţi acţiunile diverselor personaje. Dacă sunteţi aşezaţi, puteţi folosi mâinile, degetele, puteţi proiecta umbre pe perete cu ajutorul unei veioze etc. 
7. Adăugaţi efecte sonore la poveste. Lectura poate fi însoţită de interjecţii şi onomatopee (“vîj”, “zbîrrr”, ”buf”, “bîldîbîc” etc.), lucru util pentru copiii de vârstă preşcolară, pentru dezvoltarea limbajului şi a memoriei. 
8. Încurajaţi intervenţia copilului în poveste, facînd pauze scurte în lectură, modificând intonaţia vocii, îl va stimula să fie prezent, să participe. 
9. Pe lângă poveşti şi povestiri fantastice, puteţi alege şi poveşti de familie sau crea un scenariu pornind de la o întâmplare din ziua care tocmai s-a încheiat. Nu trebuie să fie perfectă, nu vă fie teamă să greşiţi, sau că povestea nu are logică, copiilor le place să vă jucaţi, să se lase purtaţi de povestea dvs. 
10. Copiilor le place repetiţia: nu contează sfârşitul, ci povestea. 


Sursa:aici,aici

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale

• Dragi prieteni,colegi, părinţi, parteneri educaţionali,  
• Sărbătorile Pascale sunt în fiecare an aşteptate cu multă nerăbdare de către credincioşi, aceasta fiind perioada cea mai miraculoasă şi unică după frumuseţea sa. 
• În inimile fiecăruia dintre noi în aceste zile se naşte Speranţa, reânvie Credinţa, persistă Iertarea şi Dragostea.
  Valoarea spirituală a Paştelui dă sens existenţei pământene a omului care în aceste zile deosebite se străduie să fie mai aproape de Dumnezeu prin Credinţa  profundă în El, în Miracolul Învierii, dăruit omului pentru mântuire.
• Sărbătoarea Sfintei Învieri ne aduce în fiecare an mesajul schimbării prin sunete melodioase de clopote şi rugăciuni evlavioase. Să primim cu gratitudine şi recunoştinţă în sufletele noastre fărâma de Dumnezeiesc  care ni se oferă cu dărnicie în aceste zile pline de Slavă Cerească.
• Fie ca Lumina Sfintei Învieri să vă aducă în suflete linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi! Să vă bucure Dumnezeu, să vă dea sănătate, să aveţi continuitate, iar bucuriile să ţină la distanţă toate necazurile! Sărbători Fericite! 
  Hristos a Înviat!

  

  Sursa: aici

  
  

5 pași pentru a crește copiii fără bătaie

Auzim din presă sau de la profesioniști că nu este corect și sănătos să ne
educăm copiii cu violența – fizică, verbală, emoțională. Dar ce putem face pentru
 a deveni părinți eficienți, responsabili, relaxați, care reușesc să își educe
copiii construind în același timp o relație pozitivă cu aceștia?

 În primul rând este important să abordăm dezvoltarea copilului și comportamentele 
acestuia într-o manieră constructivă, fără a-l răni. La baza educației și
 îngrijirii copiilor stau comunicarea și atenția îndreptată asupra nevoilor lor. 
Astfel aceștia vor fi încurajați să își dezvolte abilitățile personale și să se 
simtă bine cu ei înșiși, să aibă stima de sine.

 Pași esențiali pentru o strategie pozitivă de parenting

Crearea unui mediu familial sigur și relaxant

Un mediu familial sigur și relaxant este cel în care:

•  riscul de accidente domestice este minim;
• copilul poate explora, experimenta și dezvolta noi abilități;
• părintele are posibilitatea de monitorizare a comportamentului copilului
•  (știe unde este și ce face);
• relația de cuplu a părinților este armonioasă.

Construirea unor contexte pozitive de învățare

 Este important ca părintele să fie disponibil pentru copil. Aceasta nu înseamnă 
că trebuie să fie cu copilul tot timpul. Dar atunci când solicită atenția, 
ajutorul, afecțiunea, părintele trebuie să întrerupă ce face și să-i ofere ce 
are nevoie. Așa va învăța că este important și nu va face "o prostie" 
pentru a atrage atenția. Încurajați-i inițiativa și autonomia; arătați-i că 
apreciați ce face, lăudați-l; astfel se va implica mai mult în activități dezirabile.

Folosirea tehnicilor pozitive de educație

 A educa copilul pozitiv înseamnă a-l învăța cum este bine să se poarte și ce 
nu este bine să facă, prin metode care exclud pedeapsa, ce ar putea
 răni copilul, fizic și/sau emoțional.
 Tehnicile de disciplinare sunt orientate spre învățarea asumării responsabilității și 
a rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul. Dacă părinții sunt consecvenți
 și predictibili în comportament, scad șansele de apariție a comportamentelor 
problematice.

Așteptări realiste ale părinților legat de evoluția copilului

Așteptările părinților legate de copii depind de convingerile acestora despre ce 
este normal. Evoluția fiecărui copil este însă unică și se realizează în ritmuri 
diferite. Ei învață abilități noi doar după ce sunt pregătiți la nivelul de dezvoltare 
adecvat etapei în care se află.

 Problemele apar când părinții așteaptă prea mult, prea repede sau perfecțiunea. 
Un părinte care așteaptă de la copilul său să fie în permanență politicos,
dornic să ajute la treburile casnice și ordonat, are șanse mari să fie 
dezamăgit sau într-un permanent conflict cu copilul. Nu vă așteptați să 
aveți un copil perfect; toți copiii fac greșeli, iar cele mai multe dintre acestea
 nu sunt intenționate.

 Așteptările realiste se leagă și de tine ca părinte. E bine să încerci să faci 
cât mai mult și cât mai bine dar nu există părinte perfect. Nu fi aspru cu tine,
 învață din fiecare experiență.

Grija pentru tine, ca părinte

 A fi părinte este mai ușor atunci când nevoile de intimitate și relaxare ale
 cuplului sunt împlinite. A fi părinte bun nu înseamnă să ai o viață dominată 
de copilul tău. Dacă nevoile tale ca adult sunt satisfăcute, cresc
 șansele de a fi un părinte răbdător, calm, consecvent și disponibil 
pentru copil.

Sursa: aici

Odată cu Mărțișorul, primăvara își anunță sosirea alaiului enigmatic de miresme parfumate...

Mărţişorul – micul obiect-bijuterie prins într-un şnur alb-roşu – este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odata cu venirea primaverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.

În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.Împreuna cu marţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. 

Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvara a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor.O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare facând-o sa reânvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă.

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Aceasta dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie pâna la începutul secolului al XVIII-lea. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga luna martie, dupa care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că daca cineva îşi pune o dorinţa în timp ce atârnă marţişorul de pom, aceasta se va împlini.

Cum arată un copil cu sindromul ADHD?

Se foieşte, nu poate sta aşezat, nu-şi aşteaptă rândul, aleargă excesiv, pare tot timpul "pe picior de plecare", sunt doar câteva din caracteristicile copilului cu sindrom hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD). Potrivit specialiştilor, tulburarea de tip ADHD (deficitul de atentie si hiperactivitate) este una dintre cele mai întalnite tulburări în rândul copiilor din întreaga lume. Statisticile arată că începând cu anul 2006 şi până astăzi, în SUA, peste 4.5 milioane de copii cu vârstă cuprinsă între 3-17 ani au fost diagnosticaţi cuADHD.

Rata diagnosticării a crescut în aceasta perioadă cu 3% în fiecare an. Acest lucru reprezintă un semnal de alarmă pentru specialişti, deoarece tulburarea de tip ADHD are un impact ridicat asupra performanţei şcolare şi a dezvoltării socio-emoţionale.

Tulburarea de tip ADHD este una de natură neurobiologică cronică, cu debut în copilărie. Dacă eşti părinte trebuie să ştii că această tulburare se caracterizează prin neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate. Aceste simptome pot apărea în orice context social, fie la grădiniţă sau şcoală, fie acasă. Medicii au observat că băieţii sunt mai frecvent diagnosticaţi cu ADHD decât fetele. Simptomele pot varia în funcţie de sex, astfel la baieţi sunt observate mai des semne precum impulsivitate şi hiperactivitate, în timp ce în cazul fetiţelor, neatenţia este cea care predomină.

Simptomele sindromului de hiperactivitate şi deficit de atenţie

Tulburarea de tip ADHD este împărţită în trei categorii:

- ADHD predominant hiperactiv/impulsiv;

- ADHD predominant inatent;

- ADHD de tip mixt-hiperactiv/impulsiv şi inatent.

Conform acestei clasificari, în tulburarea de tip ADHD, se întâlnesc următoarele semne:

Hiperactivitate/Impulsivitate:

- Copilul se joacă cu mîinile sau picioarele şi se foieşte pe scaun;

- Adesea aleargă, se caţără când acest lucru este interzis şi în locuri inadecvate acestui tip de comportament;

- Este într-o stare de mişcare continuă, ca şi cum ar fi „mereu în priză";

- Vorbeşte excesiv;

- Adesea îi este greu să stea într-un loc pe scaun;

- Adesea îi este dificil să se joace în linişte;

- Adesea răspunde la întrebări fără a i se da permisiunea;

- Adesea îi este dificil să îşi aştepte rândul; 

- Întrerupe adesea conversaţia sau activitatea altor persoane din jur.

Neatenţia:

- Adesea îi este dificil să îşi păstreze atenţia aspura activităţilor sau jocului;

- Adesea face greşeli şi nu este atent la detalii;

- Îi este dificil să asculte atunci când i se vorbeşte;

- Îi este dificil să urmeze indicaţiile date şi adesea nu îşi termină lucrul o dată început;

- Îi displac lucrurile şi activităţile care necesită o perioadă mai lungă de concentrare;

- Este adesea distrat;

- Uită mereu ce are de făcut.

Cauzele sindromului de hiperactivitate şi deficit de atenţie

Cauzele sindromului de hiperactivitate şi deficit de atenţie rămân necunoscute, dar se presupun următoarele:

- transmitere genetică, de la părinţi la copii;

- istoric familial de alcoolism şi tulburări afective;

- factori de mediu şi medicali care pot produce simptome asemănătoare celor prezente în ADHD.

Diagnosticul sindromului de hiperactivitate şi deficit de atenţie

Nu există un test unic (medical sau psihologic) care să indice prezenţa ADHD, în schimb, ca părinte sau cadru didactic, joci un rol esenţial în diagnosticarea şi urmărirea copilului cu ADHD.Conform DSM-IV, pentru a dobândi diagnosticul de ADHD, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

1) Cel putin 6 dintre cele 9 simptome listate pentru oricare domeniu sau pentru ambele, se manifestă timp de cel puţin 6 luni.

2) Este prezentă afectarea în cel puţin două sau mai multe contexte (acasă, la grădiniţă).

3) Unele simptome au aparut înainte de vârsta de 7 ani.

4)  Există dovezi clare de afectare a funcţionării sociale sau ocupaţionale.

5) Simptomele nu apar exclusiv în cadrul unei alte tulburari mentale (schizofrenie,anxietate).

Identificat la timp, poate fi tratat cu succes

Specialiştii susţin că detectarea timpurie a simptomelor de tip ADHD este vitală pentru obţinerea unor rezultate pozitive atât din punct de vedere medicamentos cât şi psihoterapeutic. Cu cât se intervine mai devreme, cu atât cresc şansele de a îmbunătăţi dezvoltarea şi funcţionarea socio-afectivă a copilului. Din acest motiv, un părinte trebuie să recunoască simptomele. În cazul în care observi că micuţul tău este hiperactiv şi prezintă simptome precum: se foieşte, nu poate sta aşezat, vorbeşte mult şi fără să se gândească înainte, îi întrerupe pe ceilalţi, are dificultăţi în menţinerea atenţiei, nu ascultă, nu duce lucrurile până la capăt, nu se organizează, pierde lucruri importante, este recomandat să consulţi un specialist. 

Neidentificat la timp şi netratat, ADHD-ul poate avea consecinţe grave pe termen lung, care pot duce la eşec şcolar, depresie, probleme de interacţiune socială, dificultăţi în găsirea şi păstrarea unui loc de muncă.

Sursa:aici aici

10 reguli de aur pentru a avea un copil educat

1.                     Cunoaşte-ţi copilul.

2.                     Stabileşte reguli simple şi clare, pe înţelesul lui.

3.                     Foloseşte cu moderaţie şi recompensele, şi pedepsele. Nu îi oferi cadouri scumpe pentru a încuraja un anumit comportament, după cum nu trebuie să apelezi nici la pedepse fizice. Extremele sunt de evitat; e de preferat să îl trimiţi să stea la colţ câteva minute sau pe “un scaun de pedeapsă” dacă face un lucru interzis, mai degrabă decât să-i dai o palmă.

4.                     Într-o zi, nu ai voie să-l surprinzi făcând mai multe lucruri rele decât lucruri bune. Dacă îl copleşeşti de reproşuri în fiecare zi, se va obişnui să îţi atragă atenţia numai prin năzbâtii şi greu îl vei mai aduce pe calea cea bună.

5.                     Ignoră detaliile neînsemnate, precum tânguirile şi plânsetele slabe.

6.                     Fii coerentă şi nu face excepţii de la regulile stabilite.

7.                     Fii o bună ascultătoare a copilului şi repetă-i întotdeauna după ce vorbeşte cu tine ce ai înţeles tu din ce ţi-a spus.

8.                     Lasă-l să te ajute să alegi consecinţele comportamentului său (după 3 ani).

9.                     Nu ţipa la copil. Vorbeşte-i cu respect şi va fi mult mai cooperant. Nimănui nu-i place să audă ţipete în jurul său.

10.                 Nu îi spune că este un copil rău, care face numai lucruri rele. În timp, va ajunge chiar să creadă asta despre el.

11.                 Adu-ţi aminte că fiecare copil e unic şi creşte în ritmul propriu, iar comportamentul lui diferă în funcţie de stadiul dezvoltării în care se află.