2. Stabileşte reguli simple şi clare, pe înţelesul lui.
3. Foloseşte cu moderaţie şi recompensele, şi pedepsele. Nu îi oferi cadouri scumpe pentru a încuraja un anumit comportament, după cum nu trebuie să apelezi nici la pedepse fizice. Extremele sunt de evitat; e de preferat să îl trimiţi să stea la colţ câteva minute sau pe “un scaun de pedeapsă” dacă face un lucru interzis, mai degrabă decât să-i dai o palmă.
4. Într-o zi, nu ai voie să-l surprinzi făcând mai multe lucruri rele decât lucruri bune. Dacă îl copleşeşti de reproşuri în fiecare zi, se va obişnui să îţi atragă atenţia numai prin năzbâtii şi greu îl vei mai aduce pe calea cea bună.
5. Ignoră detaliile neînsemnate, precum tânguirile şi plânsetele slabe.
6. Fii coerentă şi nu face excepţii de la regulile stabilite.
7. Fii o bună ascultătoare a copilului şi repetă-i întotdeauna după ce vorbeşte cu tine ce ai înţeles tu din ce ţi-a spus.
8. Lasă-l să te ajute să alegi consecinţele comportamentului său (după 3 ani).
9. Nu ţipa la copil. Vorbeşte-i cu respect şi va fi mult mai cooperant. Nimănui nu-i place să audă ţipete în jurul său.
10. Nu îi spune că este un copil rău, care face numai lucruri rele. În timp, va ajunge chiar să creadă asta despre el.
11. Adu-ţi aminte că fiecare copil e unic şi creşte în ritmul propriu, iar comportamentul lui diferă în funcţie de stadiul dezvoltării în care se află.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu